Skip to content Skip to footer

Clubul de lectură ARC

În 2022, Școala Metropolitană A.R.C. a lansat “Clubul de lectură ARC – întâlniri inspiraționale”, un nou program care pregătește Festivalul internațional anual “Primavară românească, pretutindeni!”, desfășurat online în fiecare an în perioada 1-3 martie, dezvoltat în parteneriat cu organizațiile partenere din România și din afara granițelor, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Întâlnirile lunare au rolul de a încuraja lectura, de a le forma copiilor nevoia de a înțelege lumea și viața, oamenii din jur și propriile experiențe prin discuții cu scriitorii cărților ale căror personaje sunt eroii lor, modele livrești care le dau repere de sens și semnificație.

Bucuria lecturii și descoperirea universului cărților reprezintă deja suportul recunoscut în formarea și dezvoltarea unor competențe esențiale pentru formarea personalității copiilor și tinerilor, ca actori activi ai lumii și ai istoriei, receptori sensibili și creatori de succes!

Ceea ce aducem nou cu acest program este inițierea unor dialoguri cu scriitori de limbă română contemporani ale căror cărți se bucură de recunoaștere publică și care, prin opera lor, dar și prin atitudinea si opiniile față de realitatea socială, față de problemele cu care se confruntă lumea actuală, pot constitui modele atât de necesare noii generații.