19-24 iulie 2026

În perioada 19–24 iulie, ARCașii noștri au participat la Tabăra de Vară în Bucovina, o călătorie în care vacanța, aventura și învățarea se împletesc în fiecare zi. Șase zile de aventură, descoperiri și amintiri pentru o viață.

În cele șase zile, copiii au descoperit tradițiile și frumusețea Bucovinei: au vizitat casele pictate din Ciocănești și Muzeul Național al Ouălor Încondeiate, au făcut drumeții, au mers la călărie și și-au testat curajul pe trasee de escaladă, poduri suspendate și tiroliene.

La Cetatea de Scaun a Sucevei au pășit pe urmele domnitorilor Moldovei, au rezolvat indicii și mistere istorice, iar la Muzeul Satului Bucovinean au descoperit gospodăriile și meșteșugurile tradiționale.

Ultimele zile au adus magie în Satul Hobbiților, istorie și spiritualitate la Mănăstirea Voroneț, distracție la piscină și Marea Vânătoare de Comori, unde comunicarea și munca în echipă au fost esențiale.

Călătoria cu Mocănița Huțulca a rămas unul dintre momentele de poveste ale taberei, iar ultima seară s-a încheiat în jurul focului de tabără, cu muzică, jocuri și voie bună.

În ultima zi, ARCașii și-au împărtășit impresiile, au primit diplomele de participare și au făcut ultimele fotografii de grup.

Dincolo de locurile vizitate, tabăra i-a ajutat să devină mai autonomi, mai curajoși și mai atenți la cei din jur, să se adapteze, să colaboreze și să se bucure de reușitele construite împreună.

Le mulțumim profesorilor coordonatori și echipei de organizare pentru grija și implicarea cu care au transformat fiecare zi într-o experiență valoroasă.

Tabăra s-a încheiat, dar prieteniile, lecțiile și amintirile merg mai departe.

O școală pentru viitorul noilor generații!

Din 2008 cultivăm mințile tinere cu armonie, înțelegere, toleranță și respect pentru diversitatea culturală.